Triburi, Seth Godin

triburi-avem-nevoie-de-tine-sa-ne-conduci-seth-godin-37021-1000x1000

L-am cunoscut” (am cumpărat o carte) pe Seth Godin anul trecut la Webstock, unde abia aștept să revin, de data asta cu mai multă forță!

Am cumpărat și citit Toți marketerii sunt mincinoși/spun povești ( voi reveni cu o recenzie, în viitor) iar cartea la care mă voi referi azi, Triburi, nu m-a dezamăgit deloc, dimpotrivă mi  s-a părut la fel de utilă.

Am extras doar câteva idei, pe care le voi dezvolta mai jos, dacă vi se par interesante și doriți să aprofundați, nu rămâne decât să cumpărați cartea și să descoperiți mai mult decât vă ofer eu.

Cartea este de la Editura Publica, într-un format de buzunar pe care îl ador. Au multe titluri interesante, în acest format și merită să  intrați pe site pentru a găsi cartea care vi se potrivește.

Seth Godin. Pentru cine nu știe, este unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri din lume, este un scriitor de succes, un om de afaceri iscusit, un orator desăvârșit. Toată lumea, că ne referim la blogări, vloggeri, youtubări, toți vorbesc despre Seth Godin pe platformele lor.

De ce?

… pentru că el a reușit să construiască un trib, adică o grupare de oameni care au ca mijloc de comunicarea internetul, care nu se cunosc între ei, dar care se adună în jurul aceleași povești, mânați de interese comune.

În Triburi, Seth Godin dezvoltă o serie de idei care converg la necesitatea creeri de triburi ,de comunități care se adună în jurul aceluiași interes, îți dezvoltă propria creativitate, își prezintă ideile și apoi câștigă prietenii, informație, bani.

Asta este 0 primă ideea care mi-a atras atenția și care mi-a plăcut:

Dezvoltă un trib în jurul ideii tale.

Gândiți-vă că , poate fără să fim conștienți de asta, cu toții avem în jurul nostru oameni cu care împărtășim idei, pasiuni comune. Doar că el propune să ne extindem și să ne construim tribul, în mod  organizat, să ne facem auziți și remarcați de mulțime, să inspirăm.

Cum faci asta?

Bineînțeles că sunt mai multe metode de a realiza acest grup, însă Seth Godin o propune pe aceasta:

Motivează, conectează și oferă putere!

Dacă ar fi atât de simplu cu toții am conduce câte un trib, cu toții am fi lideri, cu toții am fi influenceri, așa-i?

Ei bine, și de data asta practica este cea care ne omoară, de aceea Seth Godin identifică niște piedici în fața cărora mulți cad pradă.

Frica de critică, sau orice alt stimul care ne creează frici.

Frica într-adevăr ține de rațional. Nu sari în gol de pe un viaduct, pentru că intervine frica în fața unei morții iminente.

Dar tot frica este cea care poate fi o piedică, în procesul propriei creativități. Hai să ne imaginăm, că frica de eșec l-ar fi împiedicat pe Steve Jobs să-și implementeze ideile inovatoare. Oare cum ar fi arătat tehnologia de telefoane inteligente, astăzi, sau ar fi existat măcar?

Uneori frica nu funcționează bine, împreună cu creativitatea și inovația. Uneori frica trebuie înfruntată, direct în față, fără menajamente!Trebuie să reușim performanța de a nu ne lăsa învinși de frica de a inova, de a ne pune în valoare creativitatea.

Altă idee pe care am găsit-o în Triburi este despre leadership, Seth Godin spune că un lider/conducător nu urlă când dă indicații: Și asta-mi aduce aminte de profesorul de literatură engleză, pe care l-am avut în câteva semestre, în facultate, care mi-a rămas întipărit în gândire. Eram 300 de studenți într-un amfiteatru imens, iar Bogdan Ștefănescu nu folosea niciodată microfonul, nu ridica vocea, ci părea să aibe o conversație normală, liniștită. Era exigent, râdea rar și când o făcea nu prea știai dacă glumește sau nu. Cu toate acestea se făcea auzit, înțeles, iar tehnica de predare, informațiile pe care ni le-a furnizat cât și rușinea pe care o aveai de înfruntat dacă te-ar fi prins trișând la examene, aceea de a apărea lângă numele tău, scris cu markerul, mare, clar, lizibil cuvântul- FRAUDĂ- ne-au făcut pe noi, câțiva adepți ai tribului său să-i urmăm indicațiile cu strictețe. Și-a câștigat respectul cu ușurință, pentru că în lunile ce au trecut sub supravegherea dumnealui, bagajul de cunoștințe generale s-a extins de la literatura la filozofie, psihologie, politică, ideologii, istorie. A fost singurul profesor căruia nu am să-i ofer niciun reproș, din toți, cei mulți ani de școală pe care îi am.

Termin aici cu inserția personală, doar că Seth Godin vorbește atât de simplu și coerent încât mi-a fost imposibil să nu fac corelații cu întâmplări din propria viață.

Și dacă nu v-am făcut curioși să citiți această carte, vă mai zic doar un lucru:

Seth Godin spune că majoritatea oamenilor nu contează, majoritatea oamenilor se străduiesc din greu să se integreze, majoritatea oamenilor aleg să frecventeze același restaurant, majoritatea se teme, majoritatea oamenilor au folosit de curând motorul de căutare Google, majoritatea oamenilor nu sunt curioși…Iar TU nu vei reuși niciodată să îți dezvolți cariera sau afacerea sau să îți menții tribul dacă urmezi majoritatea. Cu alte cuvinte îți trebuie curaj să depășești limitele impuse de ceilalți, de ”așa e bine pentru că așa spun eu” …

Pentru că propria mea carieră dă semne de schimbare, astfel de cărți mă ajută să-mi dezvolt și să înțeleg care este limita până la care pot să-mi extind tentaculele creativității. Care sunt riscurile și cât sunt dispusă să sacrific.

Dacă astfel de lectură vi se pare interesantă atunci citiți-l pe Seth Godin. Am găsit pe youtube varianta audio, în limba engleză, poate vă ajută. 

Spor la citit, pe săptămâna viitoare!

Fata cu toate darurile, M.R. Carey

 

Aș vrea să zic că mi-a plăcut, dar nu pot. Nu mi-a displăcut, în totalitate, dar prea multă violență pentru gustul meu. Nu pledez pentru lectura cărților doar cu panseluțe și garofițe, săruturi și iubire, dar Fata cu toate darurile este doar despre violență, sânge, copii care mănâncă oameni, este despre o lume apocaliptică în care omenirea este infectată de un virus care omoară conștiința și transformă corpurile în gazde întru dezvoltarea și propagarea virusului.

Nu mă dau în vânt după SF-uri sângeroase, după distopii apocaliptice, după povești cu zombați/flămânzi( flămânzii sunt oamenii infectați, un nou termen acordat morților-vii). În ceea ce privește cartea de față, recunosc că m-am lăsat dusă în eroare din cauza copertei și pentru că sloganurile bombastice mi-au propus:

Cel mai bun roman pe care l-am citit tot anul. Un thriller distopic cu o inimă reală, sângerândă. Recomand. Recomand. Recomand.

Maggie Stiefvater.

sau

Dacă citiți un singur roman anul acesta,să fie Ffata cu toate darurile, e fantastic!

Martina Cole.

sau

plin de emoție și captivant….

Mie trilogia Jocurile Foamei mi s-a părut de un triliard de ori mai născătoare de emoții, am trecut prin toate, pe cuvânt!( despre asta, într-o recenzie viitoare)

Cu alte cuvinte, nu citesc doar cărți bune, ci și dezamăgitoare!

Așadar, pe scurt:

Șanse pentru supraviețuire nu prea se întrevăd, iar singura persoană care are curajul să înfrunte virusul, pentru că vede în flămânda Melanie un sâmbure de umanitate este dna profesor-psiholog Helen Justineu care pornește într-o călătorie, în care obstacolele apar la tot pasul. Aceasta este însoțită, în echipa nou formată a ultimilor pământeni neinfectați, ce este alcătuită, clișeic, din omul de omul de știință nebun, care ar diseca, pe viu, în numele științei un copil, un general obsedat cu milităria, care ar împușca în cap pe oricine, la prima greșeală suspectă, bolnav de control și care simte să apere chiar și persoanele care nu-i cer ajutorul, ucenicul acestuia, micul nătâng adică soldățelul fricos, care pune în pericol întreaga echipă și subiectul principal, micuța virustată și continuu flămândă, Melanie.  Care este deznodământul acestei călătorii, îl veți descoperi, citind această poveste foarte sângeroasă, pe alocuri de-a dreptul scârboasă! Într-adevăr este o lectură antrenantă care se citește rapid.

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost traducerea romanului, pentru că mi s-a părut o adaptare foarte bună la limba română vorbită zi de zi.

O recomand doar iubitorilor de SF și celor cărora le plac poveștile sângeroase, apocaliptice, distopice.

Plânsul lui Nietzsche, Irvin D. Yalom

Nu mai e nicio surpriză faptul că Irvin  D. Yalom este unul dintre preferații mei. Ieri am anunțat câștigătorii primului concurs din 2017, pe care l-am organizat aici pe blog. Felicitări și sper să reveniți mai des pe blogul meu,pentru că promit să inserez din când în când, câte o surpriză!

Revenind la obiceiul meu din fiecare joi:

Plânsul lui Nietzche este un roman pentru aceia ce sunt pasionați de psihanaliză și psihoterapie, de discuții filozofice și de continua căutare a sensului vieții,  este un roman despre terapii la început de drum, cum ar fi hipnoza sau despre boli psihice așa cum era considerată a fi isteria. Toate acestea, împachetate frumos și expuse cititorului sub forma unei povești coerente și chiar posibile, dacă nu l-am fi avut pe scriitorul însuși, care să facă precizările din postfață( m-au impresionat  cercetarea și acuratețea cu care Yalom a scris această carte, vă veți convinge doar citind!)

Mă fascinează modul în care unii scriitori reușesc să scrie romane de succes având ca personaje principale,persoane reale ale căror vieți se întrepătrund sau nu și în realitate.

Acțiunea romanului este centrată pe ședințele de psihoterapie și discuțiile filozofice pe care Friedrich Nietzche le poartă cu Joseph Breuer.

Nietzche fiind cel mai important filozof al secolului 19, iar Breuer singurul diagnostician pe care Viena fin de siecle îl avea.

Chiar dacă în realitate, se pare că, aceștia doi nu s-au întâlnit, deși există dovezi că Nietzche ar fi trebuie să fie consultat de către Breuer, Yalom își construiește romanul pe întâlnirea celor doi. Și o face excepțional!Parcă nici nuți vine să rezi că ei doi nu s-au întâlnit niciodată..

Veți da nas în nas, cu personalități ale anilor 1880 precum  Sigmund Freud, Lou Salome, Bertha Pappenheim, devenite personaje prin iscusința scriitorului. În roman, Yalom reușește ca-ntr-o pânză de păianjen să le agațe pe toate , și cu vocea sa  avizată de psihoterapeut, le conturează un dans filozofic pentru propria supraviețuire  în comunitate, în interiorul familie dar mai ales în lăuntrul lor.

Nietsche devine, fără sa-și dorească, pacientul lui Breuer. Breuer încearcă să păstreze un secret și să-și atragă pacientul în capcană, doar că știți voi vorba aceea, cine sapă groapa altuia, cade în ea. Cât de repede își dezvăluie acesta, adevăratele sale intenții sau dacă o face, nu rămâne decât să descoperiți singuri. Pe lângă discuțiile filozofice, profunde și în căutarea sensului în orice acțiune, veți avea parte și de câteva momente amuzante, tensionate și uneori frustrante, date fiind ședințele purtate de Nietzche și Breuer ce sunt comparabile cu războiul care se desfășoară pe o tablă de șah, acea chinuitoare anticipare a următorului pas al adversarului. Deși în 1882, când se petrece acțiunea romanului, psihoterapia nu exista, ca noțiune, totuși Yalom  ne introduce în această lume, care este și astăzi în continuă descoperire,  prin abilitățile pe care profesia sa, i le-a dăruit.

De câte ori nu v-ați întâlnit cu expresia, de mai jos?

Ceea ce nu te ucide, te face mai puternic.

Friedrich Nietzche este cel care a spus-o prima dată. Tot el a mai zis:

Printre indivizi, nebunia este o raritate: dar în grupuri, partide, popoare, epoci este o regulă.

Adevărat, frumos, actual, nu?

Este o minunăție de carte, care mi-a plăcut foarte mult și pe care o recomand cu căldură, așa cum fac cu toate cărțile scrise de acest ilustru autor. Toate poveștile lui au esență tare de autenticitate.

 

Spor la citit, pe săptămâna viitoare!

Băiatul cu pijamale in dungi, John Boyne

”-Vai Alex, îmi este frică să citesc ultimele două capitole.

-Atunci citește-le mâine, nu vreau să plângi din nou.”

Nu l-am ascultat, dar nici nu am plâns, pentru că tristețea a fost atât de profundă încât și lacrimile mi-au încremenit în canalele lor.

Ce mi s-a întâmplat a fost însă altceva, mi-a dispărut somnul, până aproape de dimineață,pentru că deși ficțiune, totuși povestea mi-a amintit de o perioadă neagră a umanității, când oamenii au redevenit animale fioroase.

Este prima oară, când dau anul acesta, peste o carte care-mi place într-un procent de 50 % și care nu îmi place în celelalte procente rămase. Se simte nehotărârea, nu?

Mi-a plăcut ideea în sine, pentru că este vorba despre un băiețel neamț, Bruno, care locuiește de partea cealaltă a gardului care împrejmuiește lagărul Auschwitz și care-și face un prieten de vârsta lui, pe Shmuel, un băiețel evreu, care nu trebuie să vă mai spun unde locuiește. Bruno înțelege așa cum poate un copil de 9 ani să înțeleagă războiul, prigonirea, clasificarea raselor umane, stigmatizarea.

Ce nu mi-a plăcut este că deseori, autorul a uitat că personajul prin care a ales să-și exprime gândurile, este doar un copil, ale cărui acte nu se potrivesc cu gândirea profundă pe care autorul i-o oferă, constant. De aici și cuvânt neverosimil, care mi-a urlat în cap, de la început până la sfârșit.

De asemenea nu am apreciat deloc americanizarea unor cuvinte cum ar fi Out-With, referindu-se la Auschwitz sau Fury, referindu-se Führer

Din nou am avut senzația că autorul, deși a avut o idee bună, s-a grăbit să publice cartea.

Finalul este zdrobitor, iar eu l-am prevăzut 100%, de unde și frica de a citi confirmarea.

Nu aș recomanda-o copiilor pentru că nu mi se pare că ar înțelege mesajul, dealtfel sfâșietor, plus ar putea crede că bagatelizarea unor cuvinte ca cele de mai sus este permisă.

As recomanda-o adulților, dar i-aș avertiza asupra faptului că este o scriere ușoară cu un vocabular restrâns, este o lectură rapidă, pentru o după-amiază liniștită, dar care va sfâșia inimile, la final.

Deci cum spuneam la început 50% da, 50% nu.

Nu vă ajut, nu-i așa?

Spor la citit!

 

Concurs 1 Martie-7 Martie pentru participanții din România și Republica Moldova

Este primăvară, soarele zâmbește, lucește și încălzește prea puțin,după placul meu, dar natura se mișcă iar dovada vieții este la fiecare colț de stradă, mai un bobocel, mai o rămurică, iar florăriile abundă de miresme.

Așadar, primul concurs din 2017 răsare

aici pe

Una care citește.

Luând în considerare, asteniile, migrenele, durerile de cap, melancolia, nostalgia și alte surate ale acestora, vin cu un premiu pentru suflet și minte!

Psihoterapia existențială

scrisă de minunatul psihoterapeut dar și preferatul meu scriitor Irvin D. Yalom.

Este o carte care pe mine mă ajută, de câteva luni să-mi liniștesc sufletul, mintea și-mi mai stăvilește, nițel, oftatul, toate survenind și fiind în strânsă legătură cu: Moartea, Libertatea, Izolarea și Lipsa de sens căci acestea sunt capitolele existențiale care ne macină din când în când și pe care Irvin D. Yalom le dezvoltă în acest tratat.  Peste 600 de pagini cu explicații și exemple care fac sens!

Când afli că nu ești singurul care experimentează angoasa morții, frica de asumare, dorința de izolare socială sau nevoia de a da sens propriei existențe, parcă te simți pe jumătate vindecat. În realitate, cele mai grele lupte se dau în propriul suflet, acolo se naște esența fiecăruia, acolo se dezvoltă principiile și valorile, acolo ia naștere experiența vieții.

Vă invit să participați la acest concurs și să câștigați:

20170301_125320Psihoterapia existențială de Irvin D. Yalom, prin tragere la sorți( voi folosi random.org)

dar și

bigstock-gift-for-valentine-s-day-with-78544610-600x389

un premiu de consolare , pe care ,în regim de surpriză(sic), îl voi acorda cât se poate de subiectiv, adică în funcție de răspunsul cu care rezonez cel mai mult. Acest premiu de consolare constă într-o carte care-mi este foarte dragă și pe care aș face-o cadou oricând și la orice oră, dar și un alt fel de cadou, pe care îl vei descoperi ca să mențin regimul de surpriză absolută! 🙂

sursa poză

Pentru că mă bucur de aprecierea, conversațiile pline de sens pe Instagram și Facebook și de generozitatea cuvintelor frumoase pe care le primesc de la voi, cei ce locuiți în Republica Moldova, m-am hotărât să vă includ în acest concurs, alături de participanții de pe teritoriul României. Și de veți câștiga, atunci sigur veți primi premiul de la mine!

Ce trebuie să faceți?

Să răspundeți, printr-un singur comentariu( mai jos la acest articol), la întrebarea: Care este temerea ta cea mai mare și cum lupți să o învingi?

Concursul durează între 1 Martie- 7 Martie( inclusiv)

Câștigătorii vor fi anunțați pe 8 Martie( aici, pe blog)

Dacă nu reușesc să vă contactez  până în data de 9 martie inclusiv, atunci în data de 10 martie voi face din nou extragerea.

Succes tuturor!

Dacă doriți și considerați că pagina mea de Facebook vă inspiră, nu ezitați să îi dați 1 Like( aceasta NU este o condiție de participare la concursul pe care vi l-am propus ).

De asemenea, trebuie să menționez că acest concurs nu este sponsorizat de nicio editură, librărie,site etc., ci reprezintă pura mea dorință de a împărtăși cu voi, o carte ce mi s-a părut foarte interesantă și care pe mine mă ajută mult în a-mi înțelege propriile reacții în fața unor gânduri existențiale.

Gargui, Andrew Davidson

A trecut ceva vreme de când am citit acest roman, dar chiar și după un timp, sunt multe detalii de care îmi amintesc.

Nu vă speriați! nu vă voi dezvălui prea multe.

Andrew Davidson este autorul unui singur roman și anume, Gargui, pentru care a făcut cercetări și s-a documentat , timp de 7 ani, câtă vreme a fost profesor de limba engleză în Japonia, și credeți-mă acest roman este plin de simboluri, pilde, povești care se întrepătrund, echilibrat, cu acțiunea.

Imaginea pe care o am încă proiectată, în memorie, este următoarea:

Mi-l imaginez pe Andrew Davidson îmbrăcat într-o mantie neagră, cu o capă lungă, și amestecând cu un toiag mare, într-un cazan în care a aruncat cu bună știință: durerea, suferința atroce, moartea  și renașterea, misterul și suspansul, firescul și supranaturalul, bolile psihice, cultura, arta, geografia, iubirea, speranța dar și deznădejdea.

Când s-a întâmplat nenorocirea de la Colectiv, m-am gândit la această carte, apoi m-am cutremurat, pentru că povestea se centrează pe perioada de convalescentă a personajului principal, un actor de filme pornografice,deosebit de frumos, care arde într-un accident rutier în urma căruia pierde tot, inclusiv organele genitale, mai puțin propria viață. Naratorul povestește în detaliu, chinurile fizice dar mai ales cele psihice prin care trece pacientul, dar și călătoria pe care acesta o face alături de Mariane Engel care este o sculptoriță de garguie dar și o apariție supranaturală care condimentează toată acțiunea romanului.

Poate cel mai important aspect care mă leagă atât de mult de romanul acesta este că nimeni altul decât, acum, soțul meu este cel care mi-a recomandat-o pe vremea când îmi făcea curte și aflase că una dintre marile mele pasiuni este să citesc. Ce-i drept mi-a recomandat-o cu jumătate de gură, pentru că m-a avertizat că urma să citesc o carte deosebit de dură, cu un limbaj licențios, pe alocuri, dar extraordinar de interesantă mai ales prin prisma referințelor către mari filosofi germani, sau a câtorva povești-pilde din diferite perioade ale omenirii și diverse zone geografice, toate având ca laitmotiv, iubirea care nu moare niciodată și transcende oameni și veacuri.

Este un roman pe care îl recomand tuturor acelora care vor să intre într-o variantă mai ușoară și digerabilă a Infernului lui Dante, dar  care trebuie să își asume un puternic impact emoțional. Romanul este structurat pe capitole pline de suspans, mister și este atât de bine scris încât lecturarea este o pură plăcere.

Este o scriere originală despre toate emoțiile care-l încearcă pe om, dar și despre demonii care-i dau târcoale, în timpul vieții sale.

Este o călătorie către sine, dincolo de orice este palpabil sau are o formă bine definită.

Oricât de răi, haini, nebuni am fi, cu toții avem un sâmbure de iubire pe care îl putem dezvolta și  împărtăși cu ceilalți, trebuie doar să începem să îl căutăm.

Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty

Titlul original al romanului este ”What Alice forgot” adică ”Ce a uitat Alice” și părerea mea este că așa, trebuia să rămână, pentru că Am uitat să fim fericiți îți induce, cumva, firul narațiunii.

Însă Liane Moriarty le sare în ajutor celor de la editura Trei( ntz, ntz, ntz) cu harul acesteia , de a împleti lucrurile banale și normale din viața  de familie a oricărui cuplu, cu suspans, și mister… mult mister și elemente imprevizibile.

Acest roman este unul în care îți dai seama, de la prima pagină că vei afla finalul, fix în ultima pagină. Acest lucru poate fi frustrant sau dimpotrivă, provocator. Pentru mine a fost un pic din ambele, dar mi-a plăcut foarte mult pentru că dincolo de povestea simplă și aparent liniară, a unei femei căsătorite a cărei viață devine peste noapte banală și superficială, m-a frapat și intrigat dezbaterea propriei mele temeri.

Imediat vă explic.

Una dintre temerile mele majore este( sper să nu!) să mă trezesc într-o zi, că am uitat o bună bucată din viața mea sau că tot ce îmi amintesc este doar o iluzie, demult apusă.

Sigur, Dr. House mi-ar da cu praf de Vicodin pe la nas și imediat mi-aș recăpăta memoria, dar până aș ajunge la el, mi-ar trece toate furcile caudine direct prin suflet, până mi-aș accepta soarta..dacă mi-aș accepta-o vreodată!

Revenind.

Ei bine, despre asta este vorba în cartea aceasta, Alice își pierde memoria ultimilor 10 ani din viață. Apoi încearcă să își amintească totul, cu ajutorul familiei și prietenilor, însă relațiile nu mai sunt așa cum le-a lăsat ea acum 10 ani. Totul s-a transformat, iar viața ei a devenit altceva .

Este fascinant cum se joacă Moriarty cu noi, cititorii, ne induce o idee, apoi ne-o exclude cu desăvârșire. Este un joc care , se pare, că îi place la nebunie acestei autoare pentru că l-am întâlnit și în celelalte două cărți, traduse și publicat el noi Secretul Soțului și Marile minciuni nevinovate( apropos,există  o mini serie ce rulează pe HBO, în care joacă Nicole Kidman și Reese Witherspoon ) .

Este o poveste despre viață și despre cum acesta ne poate învălui cu asalt și totuși într-o manieră lentă, cât să nu ne dăm seama decât când, uneori ,este prea târziu. Se repară greșelile? Cum? Ce impact au asupra lor, anumite decizii? Există viață după o decepție? A greșit ea sau a greșit el? Cum au ajuns aici? sunt întrebări la care veți afla răspunsul doar dacă citiți romanul.

 

Niciodată nu trebuie să ne lăsăm purtați de viață, încât să ajungem să concluzionăm că  Am uitat să fim fericiți. Cartea aceasta este și o lecție, spusă pe un ton amuzant tuturor soțiilor și soților din lumea asta care doresc să-și prelungească emoțiile primului an de căsătorie la infinit.

This or That Book Tag

Cu o mică întârziere, revin cu un tag, pe care l-am primit cu mare drag acum ceva timp de la Călător prin viață , un blog pe care vă invit să îl analizați, este despre pasiuni, lectură, povești, fotografie.

Îmi place foarte mult să răspund pozitiv, unor astfel de provocări pentru că mi se pare că ne ajută pe noi, bloggerii de carte și nu numai, să ne cunoaște mai bine. Citesc cu plăcere, de fiecare dată, astfel de articole.

Așadar:

1. Preferi cititul în pat sau în alt loc?

Am două locuri preferate. Îmi place foarte mult să citesc în pat, de obicei citesc, seara, iar după o zi de stat la birou simt nevoia să mă întind. Când trilurile soțului, mă alungă din pat, mă semi-lungesc, mă coconez, mă strecor, mă vâr în cel mai confortabil fotoliu-sac plin cu bile de polistiren, care ia forma,generoasă, a corpului meu.

fotolii-puf-lazy-bean-bag-smuff-4-950x670-adaptive

 

2. Personaj principal feminin sau personaj principal masculin?

Eu, una, mă las pradă tuturor personajelor, principale, secundare, feminine sau masculine. Le las să mă surprindă și niciodată nu aleg ce citesc în funcție de asta. Reușesc să mă identific, oricum, cu câte un personaj, fie el masculin sau feminin… și asta pentru că în imaginația mea zace un vulcan de emoții.

3. Gustări dulci sau gustări sărate?

Dacă aș avea timp să citesc mai mult, cred că alta ar fi silueta mea. Nu pot să mănânc nimic, câtă vreme citesc. Mi se pare incomod. Nu pot să țin cartea cum trebuie, mă chinui ducând o mână la gură în timp ce cu cealaltă încerc să poziționez cartea cum trebuie și tot așa.

În restul timpului, orice dulce și orice sărat e binevenit!

4.Trilogii sau serii alcătuite din mai multe volume?

 Îmi plac trilogiile, îmi plac seriile.

Dintre trilogii aș menționa, Jocurile Foamei- mi-au plăcut mult cărțile, pe cât m-a înfricoșat subiectul principal,pe atât m-a făcut mai curioasă să ajung la final cu lectura. A fost o întreagă aventură, imediat am văzut și filmele.

Sanctus de Simon Toyne-am adorat această trilogie și am așteptat aproape 2 ani și jumătate pentru a o întregi… de atunci mi-am zis că voi aștepta publicarea tuturor volumelor, oricăror trilogii. Așteptarea e de nesuportat pentru mine, răbdarea nefiind punctul meu forte.

De seria dar și de serialul Outlander sunt acum prinsă  dar și îndrăgostită( cu acordul soțului) de Jamie Fraser…au apărut două sezoane, primele 2 volume și prima partea din volumul cu nr. 3… s-ar putea să îmbătrânesc până la volumul nr. 9, dar  aventura merită!

5.Narațiune la persoana I sau la persoana a III-a?

Nah! Că la asta nu m-am gândit niciodată….cred că totuși îmi plac mai mult poveștile scrise la persoana I, mă ajută să mă identific mai repede cu naratorul și acțiunea poveștii… dar asta nu înseamnă că refuz să citesc romanele scrise la persoana III-a.

6.Librărie sau bibliotecă?

Niciodată nu mi-a plăcut să împrumut cărți de la bibliotecă și asta pentru că  în general mă atașez de poveștile pe care le citesc. În rarele situații, când am împrumutat cărți de la bibliotecă sau prieteni, ulterior mi le-am cumpărat. Și mă uit, cu drag, în biblioteca mea, și mă gândesc că asta e parte din moștenirea,  pe care o voi lăsa… deși bibliotecile au un aer foarte personal. Nu-i așa că o bibliotecă se construiește după chipul și asemănarea cititorului? Prefer librăriile online, rareori mă afund într-o carte într-o librărie, dintr-un mall sau altă locație(din lipsă de timp, evident!)

7.Cărți care îți provoacă râsul sau cărți care te fac să plângi?

Sunt una dintre cele mai plângăcioase cititoare. Plâng de tristețe în aceeași măsură în care plâng de bucurie. Mie îmi place să citesc și punct! Întru în poveste, mă emoționez și-mi dau frâu liber emoțiilor fără nicio jenă. Dacă se lasă cu râs, râd, dacă se lasă cu plâns, plâng. Dacă e un eseu…îmi dau palme, dar de terminat tot termin de citit.

8.Copertă albă sau copertă neagră?

Îmi plac copertele care au legătură cu subiectul cărții, dar nu este o condiție eliminatorie pentru celelalte romane ale căror coperte nu-mi atrag privirea, gândul și dorința de a îmi îmbogăți biblioteca.

9.Roman psihologic sau roman de acțiune?

Ambele tipuri de romane îmi plac.

Romanul psihologic preferat este Magicianul de John Fowles, pe care la-am citit de vreo 3 ori până acum și urmează și o a patra oară. Mă fascinează să descopăr ceva nou de fiecare dată, pentru că părerea mea este că romanele psihologice sunt direct proporționale cu experiența emoțională proprie.

Acesta a fost minunat tag/leapșă, pe care l-am primit încântată și la care am răspuns sincer.

Cu drag aș invita și alte persoane să răspundă la acest tag. Acest tip de articol ajută comunitatea pasionaților de lectură să se cunoască mai bine.

Dacă găsiți această leapșă interesantă, vă rog să vă scrieți răspunsurile și să mă anunțați într-un comentariu mai jos.

Spor la citit!

 

 

 

 

Despre Fifty Shades of Grey și văleu națiune!

Să fie vreo trei ani trecuți de când am citit trilogia, dintr-o răsuflare sau pe nerăsuflate dar pe suspinate. Contrar, părerilor celorlați, declar pe proprie răspundere, că mie mi-a plăcut foarte mult. E adevărat, a fost suficient cât să acopăr subiectul tabu, adică nu am continuat să citesc alte cărți de genul, până astăzi când se pare că mi s-a făcut poftă din nou; dar trec la alt nivel și în perioada următoare voi încerca autori precum Anais Nin sau  Alessandro Baricco, trec un pic și pe la Alain Botton…pe scurt, material am…timp rămâne să-mi fac!

Cele Cincizeci de umbre ale lui Grey,  m-au făcut să mă gândesc( dar toate!), profund, la autoare adică la nebuna nebunelor pe numele ei E.L. James  și la imaginația sa, plină de picanterii sexuale și tabuuri de neconceput pentru firile mai firave și prețioase.

Poveste este simplă..și are multe aspecte( hmmm… recunoașteți aluzia? HA!).

Ea, țărăncuța studentă, cu un buget modest, o mașină neconformă cu propriile aspirații, și cu un orgoliu cât Pentagonul se împiedică, la propriu, într-o zi, și-și găsește marea dragoste,  într-un pervers fără seamăn( eu nu am întâlnit în veci, așa personaj!) putred de bogat și un adevărat control freak…. restul las la aprecierea voastră, dar pentru asta  trebuie să citiți în jur de 1500 de pagini.

Și vă promit că nu o să vă plictisiți, dar atenție nu e un roman pentru pudici!

Acțiunea este dinamică, alertă, plină de suspans și atinge nenumărate aspecte ale vieții unui tânăr  despre dragoste, prietenie, familie, carieră… dar hai să fim serioși, în realitate acțiunea trilogiei se învârte constant și continuu în jurul sexului, pentru că povestea de dragoste abundă de scene explicit sexuale, partide de sex de care-ți va fi  jenă să vorbești chiar și cu cea mai bună prietenă. Toate au loc la ea, la el, la ei, acasă la el, acasă la ea, acasă la ei, în deplasare, în lift…adică aproape oriunde i se pare domnului potrivit…

Pe lângă plăcerea lecturării unei astfel de îndrăzneli scriitoricești vei găsi și o poveste care implică, bucurie, iubire, îndrăgostire, plânsete, dorințe nepotrivite, despărțiri și împăcări care se lasă cu vânătăi, secrete, traume etc. dar și lux adică muuult lux și apropos de asta,  aștept să vă lăsați surprinși de suma pe care Mr. Grey o câștigă pe secundă, de exemplu.  Wtf?!?! man!

În legătură cu titlul, simt să explic:

Am descoperit bijuteria și am împrumutat-o familiei, tuturor cunoștințelor, prietenilor ,aparent, dispuși să aprofundeze prin lectură un astfel de subiect bun de ars pe rug în vremea puritanilor. Majoritatea s-a bucurat de lecturare, câțiva s-au arătat neimpresionați și puțini au renunțat la citit după doar câteva rânduri.

În prezent, rulează al doilea film din trilogie și națiunea s-a împărțit, din nou, în numeroase grupuri, în mediul online și nu numai.

 Fiecare se arată mai oripilat decât altul. Eu nu înțeleg.

Dacă nu ți-a plăcut trilogia, de ce te duci la film?

Dacă ți-a plăcut trilogia, ce te face să crezi că normele audiovizualului de azi, din întreaga lume, ar permite scene sado-maso-pornografice explicite?

și

Nu ai priceput până acum, că cititul unui roman este de cel puțin 69(sic!) de ori mai bun decât orice film s-ar face după el?

carti_50_shades_of_grey_libris.jpg

În umbra pașilor tăi, Vitali Cipileaga

În continuare sunt în perioada în care vreau să citesc despre drame. Încă nu mi-am terminat procesul de suferință în care sunt, dar parcă am exagerat, citind câteva cărți, consecutiv, cu subiecte care se petrec în cel de al doilea război mondial, atunci când oamenii și-au dovedit, încă o dată, în istorie, primitivismul. Sunt la cea de a treia, dar pe care, momentan, am abandonat-o pentru că, sincer vă spun nu cred să existe o carte mai tristă ca cea a Svetlanei Aleksievici și anume Războiul nu are chip de femeie. .. voi reveni asupra ei, în curând!

Așa că m-am delectat cu În umbra pașilor tăi de Vitali Cipileaga, din dorința de a înțelege cum poți depăși o traumă  survenită în urma unei pierderi omenești.

Ei bine, am ieșit dintr-un război ca să intru în altul, într-unul sufletesc, în care dragostea ia multe forme, începe cu inocența unei iubiri din tinerețe, care dictează că nimic rău nu se poate întâmpla, apoi răul își desfășoară aripile negre și iubirii i se alătură frica, mai târziu dragostea apare din nou, dar de data aceasta este respinsă din cauză că temerile și fricile fac echipă pentru a nimici iubirea. Ah! Dacă-ar știi tinerii cum să ocrotească și să ferească de rele iubirea, încă de la început de la primul fluturaș!

În umbra pașilor tăi este povestea lui Theodor, un tânăr cu inima zdrobită în urma unui accident în care Paula, iubita lui, piere.

Am citit destule povești de dragoste, cât să intuiesc anumite deznodăminte, însă în cartea de față, mi-a fost destul de greu, pentru că Cipileaga a reușit ca în cele 242 de pagini să-mi alunge gândurile, de la certitudine la incertitudine, de la natural la supranatural…și într-un final m-a făcut să mă las pradă hazardului adică să citesc fără să încerc să intuiesc și mai apoi am fost surprinsă de final.

Ce mi-a plăcut la această carte, este faptul că mi s-a părut a fi o carte contemporană, actuală, cu multe referințe la care am zâmbit a nostalgie, cum ar fi muzica dar mai ales locurile pe care obișnuiam să le frecventez pe vremea când locuim în București și care sunt menționate din abundentă, aici în carte. Nu știu cum se face dar în cele două seri în care am stat în compania cărții, citind-o, m-am simțit foarte apropiată și familiarizată cu personajele. Toate sunt bine conturate, și asupra tuturor planează misterul, în așa fel încât cititorul este îndemnat să nu rateze niciun detaliu care l-ar putea face să dezlege acțiunea plină de suspans în care scriitorul îl aruncă, fără milă pe Theodor.

L-am îndrăgit, compătimit și chiar încurajat pe Theodor și am găsit în el, multe asemănări cu câțiva apropiați de-ai mei, dar chiar și cu mine însămi, acum mulți ani.

Cu siguranță, este un roman psihologic în care se analizează calea spre refacerea unui suflet zdrobit, și veți găsi de toate călătorii, trenuri și avioane, dar mai ales fericire, bucurie, prietenie, moarte, tristețe, iubire, admirație, înțelegere, dorință.

Recomand  acest roman,acelora  în care speranța nu moare niciodată, nici atunci când totul pare fără cale de întoarcere.