Fata de hârtie, Guillaume Musso

fata-de-hartie-editia-2012_1_fullsize.jpg
Mama mi-a spus că îi place cum scrie acest autor, nou descoperit, Guillaume Musso(2013). Feedback-ul pe care l-am avut după ce am împrumutat această carte, apropiaților, a fost, până acum, unul, unanim bun.Fiecare a înțeles ce a vrut, nu s-au hazardat în comentarii care mai de care, dar m-au lăsat să vad un zâmbet în colțul gurii care m-a dus cu gândul la nostalgia și plăcerea unui lucru bun terminat. Până și eu m-am lăsat dusă de literele frumos aranjate în frază ale lui Guillaume.
Este vorba, exact cum sugerează și titlul despre o fată de hârtie care atunci când i se face rău, varsă cerneală iar analizele relevă în sânge celuloză. Deci, ce să mai! Fata e chiar din hârtie! plânge, râde, mănâncă, se supără, are idei, se bucură de ceea ce îi oferă realitatea în care noi ceilalți trăim.Un personaj care vine dintr-o lume imaginată de autor și care are ,fix, trăsăturile pe care tot el  le-a pictat… cu litere și pe care reușește să le regrete de câteva ori, pe măsură ce cititorul parcurge cu nesaț paginile.
Pe mine povestea lui Billie m-a dus  undeva, departe în propria-mi imaginație. Nu știu dacă există și vreun film inspirat de această carte, dar dacă ar fi, nu aș fi interesată să îl vizionez și asta pentru că Guillaume are un fel aparte de a îți proiecta, intens, imagini mentale pe care, atunci când citești și ultima frază, vrei să le oprești în sertarul tău și atât, adică nu necesită dorința vizionării unei expuneri multimedia a unui regizor fie renumit, fie debutant( mie asta mi s-a întâmplat!).
Personal, am găsit finalul, un pic prea mult previzibil și imediat l-am asemuit cu finalul unui film hollywood-ian ( știți despre ce final vorbesc, nu? Acela care dacă nu ar fi existat, ar fi făcut din film, artă pur și simplu). Nu știu cum e să fii scriitor( e pe listă, dar atât eu cât și multiplele mele personalități mai au de studiat) și în consecință nu știu care sunt pașii ce-l călăuzesc pe scriitor, oricare ar fi el, către ultimul semn de ortografie pe care-l aplică. Nu-mi plac tragediile, în mod special, însă îmi place felul în care un personaj trăiește tragedia, mă ajută să învăț cum să depășesc anumite situații mai puțin plăcute.
Cartea, de față, nu mi-a oferit nicio metodă de a rezolva o anumită situație limită, ci pur și simplu m-a trimis, preț de 200 și ceva de pagini la un personaj feminin , real, un ” suflet cald , blond, sexi și cam prostuță” așa cum au portretizat-o americanii anilor 50-60 pe Norma Jeane Mortenson.
De asemenea mi s-a părut o ideea mai mult decât interesantă ca un personaj să-l tragă la răspundere pe autor, care lipsit de inspirație, își permite  să nu termine cartea a cărei acțiune principală îl are ca protagonist pe respectivul personaj.
Având în vedere că nu am divulgat mai nimic , ci v-am oferit o simplă imagine de ansamblu a poveștii care m-a purtat pe un alt târâm al realității, vă urez spor la citit!
Anunțuri

Un gând despre „Fata de hârtie, Guillaume Musso

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s