Trenul orfanilor,Christina Baker Kline

2015-11-29 00.11.59

Mi-a plăcut cartea pentru că, deși în altă notă, mi-a amintit de Kate Morton, o scriitoare care mi-a intrat la suflet acum vreo 2 ani.

Două acțiuni paralele, despărțite de 81 de ani, o bătrânică simpatică și amuzantă care-și retrăiește viața cu ajutorul unui alter ego în persoana unei tinere rebele, în vârstă de 17 ani.

Bătrâna  are nevoie de o persoană dispusă să-i facă ordine în cutiile pe care le-a adunat, timp de 91 de ani, și care acum stau dosite în podul vilei acesteia. Adolescenta neînțeleasă,  agresivă și mereu în defensivă acceptă, constrânsă de situație.

O metaforă exprimată aproape fizic, cum ar putea un om să renunțe la amintiri, aruncând din lucrurile cu ajutorul cărora și le-a format? Depozitarea obiectelor, nu înseamnă decât odihnirea amintirilor. O dată, revăzute, omul le dă viață din nou și le retrăiește, unele sunt frumoase, alte mai puțin plăcute, și probabil unele sunt chiar terifiante, dar care toate adunate, constituie un întreg, adânc cuibărit în suflet.

Este o carte pe care o recomand spre lectură, adolescenților dar și adulților. Este o carte care pe unii îi va învăța să aprecieze și să le îmbunătățească viața, iar pe alții îi va învăța să cântărească fiecare acțiune, înainte de a o pune în aplicare.

Vor învăța cu toții că iertarea și iubirea sunt niște sentimente nobile, care o dată împărtășite, fac omul să-și înțeleagă menirea, nașterea și misiunea.

Povestea este cu atât mai interesantă, când la sfârșit, din mărturisirea autoarei, afli că este inspirată de fapte reale. Bineînțeles că eu, fiind o împătimită a unor astfel de scriituri, am făcut și eu propria cercetare și am aflat, încă o dată, că visul american a distrus multe suflete, că nu este o sintagmă contemporană, ci dimpotrivă își are originea chiar în Declarația de Independență, din anul 1776, între care printre altele se menționează că „toți oamenii sunt egali”; eh, uite aici se strică toată treaba,  pentru că eu simt faptul că oamenii nu au fost niciodată egali, nu sunt și nici nu vor fi.

Mulți atunci, ca și acum sunt furați de aceste cuvinte minunate. Acum, ca și atunci unii reușesc să își clădească o viață calitativ mai bună, alții eșuează lamentabil.

În anii 30, o dată ajunși în America , când constatau că visul nu fusese decât o himeră,  posibilități de supraviețuire erau minime, în curând aveau să moară, sau să își amâne moartea, înnebunind, iar progeniturile lor rămâneau pe drumuri, și dacă nu urmau soarta părinților, supraviețuitorii erau introduși într-un sistem de adopție. Dar și acolo era o loterie. Doreau oare părinții adoptivi să-și întregească familia  întru dragoste și pace sau urmăreau scopuri ascunse, poate mercantile? Vă sugerez să aflați, citind romanul.

Deși nu sunt străină de astfel de povești, vă mărturisesc că pe mine m-a mișcat povestea și m-a făcut să reevaluez din nou….ceea ce contează!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s