Neverland, Radu Găvan

coperta_neverland_radu-gavan

Vi s-a întâmplat vreodată să dați peste un roman și să vă placă atât de mult încât să căutați și altele imediat, scrise de același autor? Dar ce faci când constați că romanul pe care l-ai citit este romanul de debut al autorului…nu-i așa, că te ia cu furnicături când îți trece prin cap, că probabil scriitorul nu va mai scrie un al doilea roman?

Înfricoșător, nu?

Dar când afli că Radu Găvan tocmai a lansat romanul nr. 2, nu-i așa că abia aștepți să dai iama în prima librărie?

Așa am pățit eu după Exorcizat(romanul de debut), când am descoperit existența romanului Neverland(2015).

Vă spun de pe acum, experiența lecturării este total diferită, pentru că Radu Găvan a reușit să-și scrie cel de al doilea roman, într-o cu totul altă notă, sau cel puțin eu așa l-am perceput.

Dacă în primul roman m-am identificat, rușinos de mult, cu personajul principal, în Neverland am trăit fiecare sentiment de la ură, mânie, până la speranță și bucurie, dureros de puternic, ca să ajung la final și să înțeleg, nefiind încă părinte, cât de puternică este, de fapt, iubirea pentru propriul copil.

Nu am nici cea mai mică intenție să vă povestesc despre roman, vă spun doar că acesta vă  poate afecta puternic, emoțional.

Trăiesc într-o perioadă în care relațiile din jurul meu, se destramă ușor, dar sigur, și nu am cum să nu fac o paralelă cu acest roman care începe cu regretul unei fapte ale cărei consecințe îl urmează pe tatăl micuței Letiția pe tot parcursul poveștii.

Mi-a plăcut foarte mult romanul pentru că mi s-a părut că descrie o situație actuală a societății noastre și a fragilității cuplurilor. Este un roman realist, emoționant despre un tată deznădăjduit și falit și despre lupta acestuia de a se agăța de viață, cu disperarea unui tată flămânzit de o greșeală!

Evident, că am bocit, dar eu, deja nu mai sunt un radar de jelanie, pentru că obișnuiesc să plâng de supărare în aceeași măsură în care plâng de bucurie( la filme & cărți).

Vă doresc spor la citit! Este o poveste despre familie și lupta continuă de a repara greșelile trecutului.

#blogmasday5

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s