25 Decembrie

Fără excepție, începând cu 1 decembrie am scris pentru #blogmas câte un articol. Am făcut-0 pentru că sunt cea mai puțin disciplinată femeie, pe care o cunosc și am simțit nevoia să respect o provocare.

Am publicat articole bune, dar și mai puțin bune, însă important este că am reușit cumva să nu ratez nicio zi, indiferent cât de obosită am fost sau cât de aglomerată mi-a fost ziua la birou. A fost o experiență pe care o voi repeta în anul 2017, împreună cu alte provocări de acest gen( pe această cale, nu ezitați să mă tăguiți sau să îmi propuneți challengeuri).

Am început un concurs și m-am bucurat să ofer 2 cărți. M-am hotărât să fac multe concursuri în 2017 pentru că îmi place să dăruiesc.

Am avut multe de câștigat, scriind zilnic timp de 25 de zile, de la interacțiunea cu oameni necunoscuți cu care împărtășesc pasiuni comune până la satisfacția de a mă ține de un program auto-impus.

Pagina Una care citește a avut și ea de câștigat, a devenit mai cunoscută și urmărită. Mesajele apreciative pe care le primesc( + Instagram sau Facebook), mă bucură foarte mult și îmi dau curaj să continui în acest proiect pe care l-am început cu câteva luni în urmă.

Am aflat despre mine, că atunci când îmi place să fac ceva, pot fi disciplinată, fapt pentru care strategia mea de viață s-a schimbat complet. Primul lucru pe care îl fac pentru a îmi îmbunătăți viața , în fiecare zi,  este să îmi re-prioritizez toate activitățile și întâlnirile.

Am o listă completă de dorințe, realizabile, pentru anul 2017 și în curând voi publica articolul, pentru a reveni peste aproximativ 365 de zile asupra listei.

Sper că ați avut o zi de Crăciun așa cum v-ați dorit-o!

Vouă vă plac tag-urile/challenge-urile?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s