Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty

Titlul original al romanului este ”What Alice forgot” adică ”Ce a uitat Alice” și părerea mea este că așa, trebuia să rămână, pentru că Am uitat să fim fericiți îți induce, cumva, firul narațiunii.

Însă Liane Moriarty le sare în ajutor celor de la editura Trei( ntz, ntz, ntz) cu harul acesteia , de a împleti lucrurile banale și normale din viața  de familie a oricărui cuplu, cu suspans, și mister… mult mister și elemente imprevizibile.

Acest roman este unul în care îți dai seama, de la prima pagină că vei afla finalul, fix în ultima pagină. Acest lucru poate fi frustrant sau dimpotrivă, provocator. Pentru mine a fost un pic din ambele, dar mi-a plăcut foarte mult pentru că dincolo de povestea simplă și aparent liniară, a unei femei căsătorite a cărei viață devine peste noapte banală și superficială, m-a frapat și intrigat dezbaterea propriei mele temeri.

Imediat vă explic.

Una dintre temerile mele majore este( sper să nu!) să mă trezesc într-o zi, că am uitat o bună bucată din viața mea sau că tot ce îmi amintesc este doar o iluzie, demult apusă.

Sigur, Dr. House mi-ar da cu praf de Vicodin pe la nas și imediat mi-aș recăpăta memoria, dar până aș ajunge la el, mi-ar trece toate furcile caudine direct prin suflet, până mi-aș accepta soarta..dacă mi-aș accepta-o vreodată!

Revenind.

Ei bine, despre asta este vorba în cartea aceasta, Alice își pierde memoria ultimilor 10 ani din viață. Apoi încearcă să își amintească totul, cu ajutorul familiei și prietenilor, însă relațiile nu mai sunt așa cum le-a lăsat ea acum 10 ani. Totul s-a transformat, iar viața ei a devenit altceva .

Este fascinant cum se joacă Moriarty cu noi, cititorii, ne induce o idee, apoi ne-o exclude cu desăvârșire. Este un joc care , se pare, că îi place la nebunie acestei autoare pentru că l-am întâlnit și în celelalte două cărți, traduse și publicat el noi Secretul Soțului și Marile minciuni nevinovate( apropos,există  o mini serie ce rulează pe HBO, în care joacă Nicole Kidman și Reese Witherspoon ) .

Este o poveste despre viață și despre cum acesta ne poate învălui cu asalt și totuși într-o manieră lentă, cât să nu ne dăm seama decât când, uneori ,este prea târziu. Se repară greșelile? Cum? Ce impact au asupra lor, anumite decizii? Există viață după o decepție? A greșit ea sau a greșit el? Cum au ajuns aici? sunt întrebări la care veți afla răspunsul doar dacă citiți romanul.

 

Niciodată nu trebuie să ne lăsăm purtați de viață, încât să ajungem să concluzionăm că  Am uitat să fim fericiți. Cartea aceasta este și o lecție, spusă pe un ton amuzant tuturor soțiilor și soților din lumea asta care doresc să-și prelungească emoțiile primului an de căsătorie la infinit.

Anunțuri

2 gânduri despre „Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s