Concurs 1 Martie-7 Martie pentru participanții din România și Republica Moldova

Este primăvară, soarele zâmbește, lucește și încălzește prea puțin,după placul meu, dar natura se mișcă iar dovada vieții este la fiecare colț de stradă, mai un bobocel, mai o rămurică, iar florăriile abundă de miresme.

Așadar, primul concurs din 2017 răsare

aici pe

Una care citește.

Luând în considerare, asteniile, migrenele, durerile de cap, melancolia, nostalgia și alte surate ale acestora, vin cu un premiu pentru suflet și minte!

Psihoterapia existențială

scrisă de minunatul psihoterapeut dar și preferatul meu scriitor Irvin D. Yalom.

Este o carte care pe mine mă ajută, de câteva luni să-mi liniștesc sufletul, mintea și-mi mai stăvilește, nițel, oftatul, toate survenind și fiind în strânsă legătură cu: Moartea, Libertatea, Izolarea și Lipsa de sens căci acestea sunt capitolele existențiale care ne macină din când în când și pe care Irvin D. Yalom le dezvoltă în acest tratat.  Peste 600 de pagini cu explicații și exemple care fac sens!

Când afli că nu ești singurul care experimentează angoasa morții, frica de asumare, dorința de izolare socială sau nevoia de a da sens propriei existențe, parcă te simți pe jumătate vindecat. În realitate, cele mai grele lupte se dau în propriul suflet, acolo se naște esența fiecăruia, acolo se dezvoltă principiile și valorile, acolo ia naștere experiența vieții.

Vă invit să participați la acest concurs și să câștigați:

20170301_125320Psihoterapia existențială de Irvin D. Yalom, prin tragere la sorți( voi folosi random.org)

dar și

bigstock-gift-for-valentine-s-day-with-78544610-600x389

un premiu de consolare , pe care ,în regim de surpriză(sic), îl voi acorda cât se poate de subiectiv, adică în funcție de răspunsul cu care rezonez cel mai mult. Acest premiu de consolare constă într-o carte care-mi este foarte dragă și pe care aș face-o cadou oricând și la orice oră, dar și un alt fel de cadou, pe care îl vei descoperi ca să mențin regimul de surpriză absolută! 🙂

sursa poză

Pentru că mă bucur de aprecierea, conversațiile pline de sens pe Instagram și Facebook și de generozitatea cuvintelor frumoase pe care le primesc de la voi, cei ce locuiți în Republica Moldova, m-am hotărât să vă includ în acest concurs, alături de participanții de pe teritoriul României. Și de veți câștiga, atunci sigur veți primi premiul de la mine!

Ce trebuie să faceți?

Să răspundeți, printr-un singur comentariu( mai jos la acest articol), la întrebarea: Care este temerea ta cea mai mare și cum lupți să o învingi?

Concursul durează între 1 Martie- 7 Martie( inclusiv)

Câștigătorii vor fi anunțați pe 8 Martie( aici, pe blog)

Dacă nu reușesc să vă contactez  până în data de 9 martie inclusiv, atunci în data de 10 martie voi face din nou extragerea.

Succes tuturor!

Dacă doriți și considerați că pagina mea de Facebook vă inspiră, nu ezitați să îi dați 1 Like( aceasta NU este o condiție de participare la concursul pe care vi l-am propus ).

De asemenea, trebuie să menționez că acest concurs nu este sponsorizat de nicio editură, librărie,site etc., ci reprezintă pura mea dorință de a împărtăși cu voi, o carte ce mi s-a părut foarte interesantă și care pe mine mă ajută mult în a-mi înțelege propriile reacții în fața unor gânduri existențiale.

Anunțuri

18 gânduri despre „Concurs 1 Martie-7 Martie pentru participanții din România și Republica Moldova

  1. Temerea mea cea mai mare este dezamăgirea. Cum lupt sa trec pestea ea? Ei bine, încerc sa dau tot ce e mai bun din ființa mea pentru a îmi mândri părinții cat si Oamneii importanți din viata mea. Încerc din răsputeri sa fac totul cat mai bine. E super trist sentimentul ca ii dezamăgești pe cei din jurul tau, asa ca de ce sa nu ma feresc de el si sa îmi impun limite? Ei bine, traiesc cu ideea ca trebuie sa fiu mereu cine sunt si sa dau tot ce e mai bun din mine pentru a birui.
    Foarte tare concursul:)

    Apreciat de 1 persoană

  2. De puțin timp, dupa o mai lunga perioada in care am crezut ca cea mai mare frica a mea este sa nu fiu dezamagita din nou de către o persoana de care sunt atasata (trecând o data prin asta), mi-am dat seama ca de fapt, marea mea temere e sa nu dezamăgesc oamenii care cred in mine, mai cu seama sa nu imi dezamăgesc familia, cred ca e marea mea obsesie. Deși este greu sa imi depășesc aceasta frica, încerc sa ma gândesc ca imi oferă totul cu drag si nu neaparat ca așteaptă ceva de la mine. Desigur, spera la rezultate cât mai bune de la mine, deși atunci cand se intampla sa greșesc nu privesc greșeala mea ca pe un capăt de lume, așa cum obișnuiesc eu sa fac. Știindu-ma perfecționistă, mama m-a făcut sa imi dau seama de frica mea de a nu-i dezamagi pe ceilalți, iar acum lucrez la asta, spunându-mi ca sunt om si am dreptul sa greșesc, chiar si fata de oamenii care ma iubesc cel mai mult. De asemenea, încerc sa fiu mereu pozitivă si sa nu las un esesc sa ma controleze, fiind perfect convinsă ca asta nu ma ajuta sa evoluez, iar in schimb ma concentrez pe alte probleme care imi apar in cale sa le rezolv cât mai bine. Sincer am început sa cred ca nu o întâmplare ne face nefericiți, ci cum o percepem noi. Gandidu-ma la asta, încep sa imi înving frica aceasta de a dezamagi.

    Imi place foarte mult ideea aceasta de „surpriza”, imi aduce aminte de un eveniment la care am participat, „blind date with a book”. Atunci am nimerit o carte super!
    Deși am descoperit blog-ul de puțin timp, am început sa il îndrăgesc si mi-am făcut deja o lista cu următoarele cărți pe care le voi citi.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Fiind adolescent, consider că viața este plină de incertitudini, deci, in acelasi timp și de temeri.
    Ce mă înspăimântă? Gândul de a nu deveni cine vreau să fiu, gândul ce ma poartă spre o persoană ce nu își găsește locul în facultatea pe care o urmează, în următorul serviciu pe care o să îl aibă, în locul în care va sta, în tot ceea ce face( probabil o frică absurdă, privind multitudinea de oportunități pe care ți-o lasă viața, dar dificilă atunci când știi câte așteptări au oamenii de la tine), fiind constrâns de situații să cer ajutor, milă, devenind poate o povară. Să devii povara unui om cred că este cel mai deplorabil sentiment.
    Cum înfrâng această teamă de eșec? Nu știu sigur… Strategia ar fi să muncesc mai mult și să îmi dau silința, altceva nu știu. Teoria e bună, mai rămâne practica. Sper doar să nu fiu o victimă a legilor lui Murphy în momentele importante din viață.
    Să ai o viață minunată!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Eu nici până la vârsta asta nu știu cine sunt, îți spun sicer. Dar știu de ce mă tem cel mai mult. Acum vreo 7 ani, din neatenție soră-mea s-a împiedicat și a căzut cu capul de gresie. S-a ridicat singură, dar la câteva minute a leșinat. Dacă nu era mama acasă nu știu ce mă făceam. Aveam 15 ani și eram panicată. Mai panicată decât mine era mama, care țipa și o brusca pe soră-mea să își revină. Când a văzut că e în zadar a târât-o la pompă și a aruncat cu apă pe ea. Nu părea s-o mai trezească nimic (avea vreo 6 ani), dar din fericire s-a trezit. Delira și scotea niște sunete ciudate. Mama plângea și țipa într-una la ea iar eu rămăsesem blocată și nu puteam să reacționez. Acum totul e bine, a fost și atunci, căzătura a fost din neatenție, iar leșinul de la căzătură. I s-a făcut tomograf, pe care l-au și repetat acum un an când după ce a murit mamaie, după 3 zile de nesomn sau prea puțin somn a leșinat în biserică de la fumul de lumănări. Totul a ieșit în regulă. Îmi revine mereu în minte imaginea aia, nu știu de ce, dar câteodată mă gândesc noaptea și mă apucă plânsul (ca și acum de altfe, când scriu asta). Cred că m-a marcat prea tare ca să mă mai lase în pace. Povestea am scris-o ca să-mi înțelegi teama cea mai mare. Cred că aș lua-o razna dacă aș pierde-o pe ea sau pe părinți. Mă gândesc cu groază că anii trec și că odată cu ei trecem și noi, dar mai ales mama și tata, oamenii pe care dacă aș avea puterea i-aș face nemuritori. Disperarea pe care am văzut-o în momentele acelea pe chipul mamei nu am mai văzut-o niciodată. Devenise o femeie necunoscută mie. „Moartea nu se află la polul opus al vieții, ci face parte din viață”, spunea Murakami în Pădurea norvegiană. Tocmai de aceea ar trebui să prețuim fiecare moment, să iubim de câte ori avem ocazia și să trăim! Pentru că mâine poate să nu mai vină. Dar va veni o vreme când ei vor îmbătrâni și acel mâine va fi o minune și-un motiv de bucurie. Iar mie mi-e al dracu de teamă de singurătate. De ideea de moarte. Am înțeles și acceptat că au murit pe rând bunicii, unul câte unul, la distanță relativ mică, am acceptat că mi s-au dus și străbunicile, bătrânelele simpatice de care m-am bucurat 15 ani și m-am simțit norocoasă că le-am cunoscut. Am acceptat că acum 3 luni s-a mai dus încă unul din familia mea, dar mai departe gata. Nu cred că voi fi vreodată pregătită să mai pierd pe cineva, dar din păcate nu ne întreabă nimeni.
    Am scris cam mult, am plâns, dar mi-a făcut bine. Mă bucur că ne-ai dat ocazia să ne descătușăm. Zile frumoase!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cred că cel mai mult mi-ar fi teamă de lucrurile ce se pot întâmpla și pe care nu le poți controla deloc. Moartea unei persoane apropiate, o boală incurabilă sau un război prin care bunicii noștri au trecut…
      Cum lupt pentru a o învinge?…cu încredere, credință, putere emoțională, optimism și speranță într-un viitor mai bun!
      Mai vreau să adaug că Irvin D. Yalom e un scriitor de excepție! Mulțumim pentru șansă și o seară plăcută, lipsită de temeri prezente sau viitoare!

      Apreciat de 1 persoană

  5. Mi-e teamă de clovni…am frica/teama/fobia aceasta de 10 ani, de la 7 ani am o problemă cu ei. Când am fost mică am dat peste un clovn mai morocănus, rugându-l să-mi facă un animăluț dintr-un balon, acesta foarte nervos a început să țipe la mine și să mă lovească. Până acum 2 ani nu făceam nicio terapie sau ceva ca să-mi înving teama. De 2 ani merg la psiholog pentru a dezbate subiectul acesta și nu reușesc în fel și chip. Înainte mă speriam la poze/gif-uri sau simple videoclipuri și acum am reușit să scap de asta. Până și emoji-urile cu clovni mă speriau. Chestia cu mediul online am rezolvat-o, mai rămâne viața reala, unde nu îi pot înfrunta, deoarece mă panichez extrem de tare. Însă lupt ca să pot să-mi înving această temere. Îmi este destul de greu, deoarece am și psoriazis și boala aceasta e pe bază de stres, de sentimente. Când mă stresez cu…nu știu, simulările? sau mai știu eu ce, se manifestă totul pe scalp, deci îmi este extrem de greu să trec atât psihic, cât și fizic peste o temere.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Nu cred să fie ceva care să mă înspăimânte mai tare ca propria persoană. Mi-e teamă de mine. Mi-e teamă de ceva ce aş putea sau nu aş putea face. Mi-e teamă de propriile gânduri care mă macină zi de zi. Gânduri care-mi spun că nu o să ajung nimic în viață, că n-o să-mi găsesc niciodată pe cineva, că n-o să reuşesc nimic din ce-mi propun. Mi-e teamă că n-o să-mi găsesc liniştea şi fericirea niciodată. Că n-o să reuşesc să-mi găsesc locul în lumea asta meschină. În fiecare noapte când pun capul pe pernă mă gândesc la toate temerile astea şi cu fiecare zi ce trece îmi dau seama că ele n-o să dispară niciodată, dar până la urmă cred că asta înseamnă, de fapt, viată. Temeri, frici, griji, toate din dorința de a evolua şi de a cunoaşte lumea, dar şi mai important, de a-ți cunoaşte propria persoană. Dacă n-am cunoaşte răul, cum ne-am mai putea bucura de lucrurile frumoase?

    Apreciază

  7. Nu cred să fie ceva care să mă înspăimânte mai tare ca propria persoană. Mi-e teamă de mine. Mi-e teamă de ceva ce aş putea sau nu aş putea face. Mi-e teamă de propriile gânduri care mă macină zi de zi. Gânduri care-mi spun că nu o să ajung nimic în viață, că n-o să-mi găsesc niciodată pe cineva, că n-o să reuşesc nimic din ce-mi propun. Mi-e teamă că n-o să-mi găsesc liniştea şi fericirea niciodată. Că n-o să reuşesc să-mi găsesc locul în lumea asta meschină. În fiecare noapte când pun capul pe pernă mă gândesc la toate temerile astea şi cu fiecare zi ce trece îmi dau seama că ele n-o să dispară niciodată, dar până la urmă cred că asta înseamnă, de fapt, viața. Temeri, frici, griji, toate din dorința de a evolua şi de a cunoaşte lumea, dar şi mai important, de a-ți cunoaşte propria persoană. Dacă n-am cunoaşte răul, cum ne-am mai putea bucura de lucrurile frumoase?

    Apreciat de 1 persoană

  8. Una din temerile mele este sa nu fiu inteleasa de oamenii la care tin si ii iubesc. De aceea incerc sa o înving comunicand foarte mult si exprimandu-mi nevoile si sentimentele. De asemenea imi e foarte frica sa nu ma pierd pe mine, spiritual, de aceea citesc foarte multe carti de dezvoltare personala, psihologie si imi caut timp sa stau si cu mine. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  9. Personal, mă tem să nu-mi dezamăgesc părinţii, deoarece muncesc nespus de mult şi se sacrifică pentru cei doi copii ai lor, eu şi fratele meu mai mare. Provin din familii modeste şi prin muncă au construit tot ce au acum, o căsuţă primitoare, o conştiinţă curată şi copiii, cărora le oferă toată grija, încrederea şi sprijinul. Încă un lucru de care mă tem este trecerea timpului. Acum patru zile, am împlit nouăsprezece ani. Niciodată nu am mai fost atât de depresivă, mai ales într-o zi aniversară. Nu îmi place şi nu vreau să concept momentul în care o să mă simt bătrână, neputincioasă şi cu pielea zbâcită. Vreau să călătoresc, să citesc, să cunosc, să mă cunosc, să caut şi să găsesc. Cam atât despre neputinţele şi slăbiciunile mele psihice. În rest, îmi este tare frică de păianjeni. Dar nu am vrut să menţionez asta în primele rânduri pentru că mi-aş fi pierdut profunzimea.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Eu sunt o persoana sensibilă, dar si fricoasa . Mă sperii repede chiar si de cele mai mici chestii . Una din temerile mele este sa raman singura . Nu in genul acela , rămâi singura acasă. Dacă as ramane singura acasă, cred ca ar fi perfect. Mi-e frică de ideea pierderii celor mai dragi persoane . Pentru ca eu sunt o egoistă. Sunt atât de egoistă, încât vreau ca aceste persoane sa ramana mereu langa mine.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Foarte interesant. Sincera sa fiu nu m-am gândit pana acum mai profund care ar fi temerea mea. Indiferenta, indiferenta oamenilor, doare nespus când te atașezi și în scurt timp poate, apare indiferenta. Indiferenta pe care unii oamenii o dau fără retineri, ca și cum ar fi un cadou, poate nu o fac intenționat sau poate da, pentru mine e un fel de enigma aceasta indiferenta care te lasă rece.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Până acum nu te-am cunoscut în profumzime, dar am început să descopăr bucăți din sufletul tău bun şi frumos, îți apreciez enorm pasiunea şi te susțin cu mare drag în ceea ce faci, este o alegere buna prin a împartaşi cu noi pasiunea ta pentru cărți şi prin a dărui un cadou de preț pentru cel care îl va primi. De când m-am nascut şi până azi mereu am avut câte o temere în suflet, o frică ce îmi măcina şi încă mai îmi macină sufletul în adâncimea frumuseții lui. 💜 Am încercat să înlătur ce mă durea, dar nu am putut repara ce odată a fost întreg si bun, odată inima mea era plină de bucurie, era precum un castel minunat şi plin de amintiri nemaipomenite, era plin de bucurie şi iubire necondiționată emanată de mine şi de cei din jurul meu, dar apoi a devenit un castel singur, un castel fără suflare, un castel fără lumină şi într-un întuneric crunt ce îmi spulbera întregul univers, întregul univers sincer si modest. Şi acum lupt cu acestă temere a mea şi am reşit să înving puțin câte puțin, până când o sa reuşesc să îmi recaştig propria persoană caldă şi plină de lucruri bune. Acum câteva luni am împlinit 15 ani, eram foarte fericită si încă mai sunt, doar că în interiorul sufletului meu există o mare oglindă care pe zi ce trece uneori se sparge mai mult sau uneori devine la fel de frumoasă ca până la început, suetul unui om cand suferă, când este trist, când este singur cateodata se desfăşoară precum un şiret înodat care pe măsură ce încerci să îl deslegi se înoadă din ce în ce mai mult. 💝 De ziua mea nu m-am simțit eu însămi, zici că era ziua unei persoane care venise la ziua mea, nu mă simțeam de parcă era ziua mea cu adevarat. A fost primul moment în care mi-am dat seama ce vroiam de la viață în realitate, eram sătulă de poveştile imaginare pe care mi le creeau cei din jurul meu, punând în fața mea o imagine aparent fericită şi senină, mi-am dat seama în acel moment de ceea ce înseamna fericire, fericirea în seama să trăieşti cu adevărat în prezent, fără să te gandeşti la trecut sau la viitor, fericirea în seamna sa prețuieşti ceea ce ai şi să te mulțumeşti aşa cum eşti şi cu ce ai fără să îți doreşti absolutul, fericirea înseamna să nu tânjeşti după ce au ceilalți, fericirea adevărată vine din interiorul nostru, nu din persoanele pe care le avem în jurul nostru. 💕 Putem fi fericiți şi singuri, asta am învățat din cărti, am învătat că dacă îmi doresc ceva, va trebui să muncesc pentru acel ceva. 💕 M-am hotărât ca din temerea mea de a-mi arăta suflet în fața lumii, să încep să scriu o carte despre viață, gândire, oamenii din ziua de azi ceea ce s-ar încadra în psihologie, dar şi în povestea unei tinere care şi-ar dori să schimbe ceva la acest univers. 💟Unii au ales sutele de bancnote de bani si confortul , eu am ales bogatia adevarata a sufletului si cartile care imi aduc toata fericirea pura si iubirea neconditionata , am ales binele din lume , am ales frumusetea interioara a omului, nu exteriorul, am ales sinceritatea si modestia omului , am ales tot ce este mai bun de la viata si anume sa fi om , nu doar persoana . Uneori ma intreb de ce traiesc in lumea asta , de ce muncim pentru niste bani de nimic care nu ne aduc fericirea in suflet, de ce alergam la scoala – liceu – facultate – servici pentru ceva ce ne aduce decat bani si nu fericire? De ce nu alegem rational si cu inima ? De ce exista persoane care sa ne raneasca in cel mai rau mod , persoane care vor sa ne vada suferind si cazand la pamant? Eu am ales sa fac ceea ce imi spune inima , sa ajut oameni, sa-i salvez intr-un mod bun si cu folos, eu am ales ce am iubit, dar tu ce ai iubit? Poate ca tu nu ai iubit , ci ai facut alegeri obligate de persoane care nu merita incredere si nu merita ceea ce tu le oferipentru simplul fapt ca ii iubesti. Am fost alungata din unele bisericute formate la scoala sau in viata de zi cu zi, dar le multumesc pentru ca mi- au aratat ca nu am nevoie de multe persoane false si niciuna sa tina la mine , eu am nevoie de putini oameni care sa ma iubesca si sa ma accepte asa cum sunt , fara sa ma oblige sa ma schimb. Şi eu am aceeaşi pasiune ca şi tine, de aceea oamenii datorită cărților nu sunt singuri, ci din protrivă acestia au gandirea mult mai pozitivă şi plină de momente de neuitat.📖💟 M-am apucat serios de citit de vreo 3 ani şi ador ceea ce fac. Fiecare zi din viața noastră este o pagină dintr-o carte ce ne poate face să ne simțim cu adevărat iubiți şi prețuiți aşa cum orice om ar trebui să se simtă indiferent că este bogat sau sărac. 💕 Destul că există oamenii mai putin buni la suflet, aş a că hai să fim buni cu oamenii şi să iubim orice om aşa cum este el, cu bune şi cu rele. ❤ Datorită acestui concurs mi-am deschis porțile sufletului meu fără să mai îmi fie teama de părerile celor din jur. ❤ Îți mulțumesc mult şi îți doresc numai bine, fericirea şi iubirea pură şi sinceră să năvălească prin sufletul tău. ❤💜 Câteva din conturile le pe care mă poți găsi: facebook: Stefania Burtel, instagram: stefi.brt.book . Te susțin şi sper să putem păstra legătura ❤❤❤!

    Apreciat de 1 persoană

  13. Temerile fac parte atât de mult din viața mea, încât îmi este greu să mă opresc doar la una. Aproape orice gând frumos este cumva dublat de o teamă sau de o grijă. Cred că cea care rămâne permanent este teama de a îmi dezamăgi părinții, de a nu reuși să realizez ceea ce știu că își doresc pentru mine. Și nu pentru că ar fi o presiune din partea lor, ci doar pentru că știu cât de mult înseamnă fericirea mea pentru ei. Și a lor pentru mine. Încerc să o înving străduindu-mă să realizez lucruri frumoase, care să mă dezvolte și mă ajute să devin un om frumos precum sunt ei.

    Apreciat de 1 persoană

  14. În viața unui om există o temere!Indiferent de vârstă omului îi este frică de ceva sau de cineva! Chiar de mic îi este frică de întuneric putem spune.Când este la școală să nu i a o notă mică și sa nu il certe acasă.Îi este frică sa nu pice examenele care îi ies în cale.La maturitate trăim cu frica în „sân” să nu pierdem casa,poate mașina.Să nu ne acapareze datoriile.Sunt o elevă și îmi este frică să nu îmi dezamăgesc părinți.Să nu o dau în bară cu școala.Să devin cineva în viață.Temerea mea cea mai mare este sa nu esuez.Cum depasesc momentul acesta?”In fiecare zi este un NOU inceput”asta am in minte.Nu trebuie sa ne descurajam,fiecare persoana are greutati indiferent de varsta.

    Apreciat de 1 persoană

  15. Cea mai mare temere a mea este că nu pot să fiu destul de bună pentru părinții mei și nu mă acceptă și o să trăiesc toată viața cu complexele acestea și de dorința de a fi iubită. Mă lupt cu acest lucru dând dovadă de maximalism și prin încercarea de a mă accepta pe mine însumi așa cum sunt și a/mi exprima valorile pozitive cât mai mult spre lume.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s